Reglează-ți glicemia cu 7 ingrediente din natură!


Aproximativ 4 grame de glucoză conține sângele unui adult de 70 de kilograme. Pare o cantitate minusculă, dar tot ce depășește 125 mg/ dl se traduce prin hiperglicemie, adică diabet. Deși vital pentru pentru energie și irezistibil când vine sub formă de ciocolată, zahărul devine periculos când concentrația din sânge crește peste nivelul normal. Vestea bună este că poți ține lucrurile sub control, bucurându-te și de ciocolată, dacă înveți cum să îți menții glicemia la un nivel optim.

 

Când crește glicemia?

Nivelul de zahăr din sânge crește atunci când corpul tău nu reușește să transporte eficient zahărul din sânge către celule. De vină poate fi consumul unei cantități prea mari de carbohidrați, dar și alte lucruri la care poate nu te-ai fi gândit. Potrivit Centers for Disease Control and Prevention[1], dacă nu dormi când și cât trebuie, dacă nu bei suficientă apă și chiar și consumul de cafea neîndulcită pot provoca oscilații importante în nivelul zahărului din sânge. Ignorat, acest fapt poate duce la dezvoltarea diabetului. 

 

Cum ții riscurile la distanță

O glicemie mare vine cu riscul dezvoltării unor probleme grave de sănătate precum infarctul, diabetul, accidentul vascular cerebral și orbirea. Poți evita cu ușurință toate aceste pericole, profitând de câteva soluții accesibile.

În cazul unui adult sănătos care nu suferă de boli, glicemia normală se situează între 70 și 100 mg/ dl (miligrame pe decilitru). Pentru a o menține în limitele recomandate, primul lucru la care trebuie să fii atent este ceea ce consumi. 

Ți-am pregătit, mai jos, 7 sugestii de ingrediente din natură a căror eficacitate a fost dovedită.

 

Remedii naturiste pentru reglarea glicemiei

 

  1.      Scorțișoara 

Reduce absorbția glucozei după masă, reglând, astfel, glicemia. Pe lângă acest beneficiu, condimentul aromat scade și nivelul de colesterol. 

  1.      Ghimbirul

Această rădăcină a stârnit interesul cercetătorilor prin nenumăratele sale calități, iar efectele ei vindecătoare au fost dovedite de studii de specialitate. Un astfel de studiu, publicat în Iranian Journal of Pharmaceutical Research[2], confirmă faptul că una dintre cele mai importante proprietăți ale ghimbirului este reducerea semnificativă a glicemiei din sânge.

  1.      Turmericul

Substanța activă din turmeric, curcumina, contribuie la modificarea sensibilității la insulină. Într-un studiu realizat în Thailanda, oamenii de știință au demonstrat că substanța activă din turmeric poate stopa dezvoltarea prediabetului în diabet zaharat. Consumat în suplimente alimentare, turmericul limitează absorbția zaharurilor și a altor carbohidrați, crescând, totodată, nivelul de energie.

  1.      Curry-ul negru

Consumul constant de curry negru ajută glicemia să scadă cu până la 50%, în situațiile în care valoarea acesteia este cu mult peste nivelul normal. De asemenea, condimentul protejează inima și ficatul, reduce nivelul de lipide din sânge și este un foarte bun antiinflamator și antibacterian. 

  1.      Aloe Vera

Adăugată în băuturi tip smoothie sau consumată în suplimente alimentare autorizate, planta aloe vera stimulează pierderea în greutate și ajută în diabetul noninsulinodependent, prin scăderea glicemiei. Totodată, are efect vindecător în cazul rănilor și arsurilor solare și reglează metabolismul glandei pancreatice.

  1.      Ceaiul 

Cu un conținut ridicat de antioxidanți, ceaiul scade glicemia, echilibrând nivelul zahărului din sânge. Dintre ceaiuri, cele mai bune sunt ceaiul verde chinezesc și cele care conțin frunze de afin, cătină și dud alb.

  1.      Semințele de chia

Antiinflamatoare, cu un conținut mare de fibre, magneziu, potasiu, acid folic, fier și calciu, această specie de cereale stabilizează glicemia și ameliorează efectele diabetului zaharat, îmbunătățind sensibilitatea la insulină. Le poți consuma crude sau preparate termic, hidratate în apă sau lapte, în smoothie-uri, sub formă de pudră în diferite rețete sau chiar și ca înlocuitor de făină, în deserturi.

 

Pe lângă un regim alimentar sănătos, nu uita de importanța exercițiilor fizice și de odihnă. Variante foarte bune de mișcare sunt antrenamentele cu greutăți, mersul în ritm alert, alergatul, ciclismul, dansul și înotul. Dacă optezi pentru un antrenament solicitant pentru articulații, găsești aici câteva recomandări utile. Din atât de multe posibilități de a te mișca, sigur vei găsi ceva care să ți se potrivească!

 

[1] Articolul 10 Surprising Things That Can Spike Your Blood Sugar https://www.cdc.gov/diabetes/library/spotlights/blood-sugar.html

[2] Autori: Nafiseh Khandouzi, Farzad Shidfar, Asadollah Rajab, Tayebeh Rahideh, Payam Hosseini, Mohsen Mir Taheri. The Effects of Ginger on Fasting Blood Sugar, Hemoglobin A1c, Apolipoprotein B, Apolipoprotein A-I and Malondialdehyde in Type 2 Diabetic Patients.

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4277626/

 

Lascia un commento
Contatti