SPA LA TINE ACASĂ: Ritualuri de relaxare și energizare


O zi la spa poate fi modul ideal de a te deconecta de la toate grijile, de a te răsfăța cu masaje și tratamente de înfrumusețare și de a te energiza pentru o nouă zi.

Dacă, din diferite motive, e greu să ajungi de câte ori ți-ai dori la un astfel de centru de relaxare și înfrumusețare, plănuiește din când în când o zi de spa chiar la tine acasă. Ai nevoie doar de o după-amiază liberă de weekend, de câteva elemente care să te ajute să te relaxezi și de câteva produse de îngrijire și răsfăț (perii, exfoliante, săculeții pentru baie precum Bien-être sau Vitalité de la IBBEO, creme etc.). 

 

Iată câteva recomandări pentru o zi reușită de spa la tine acasă:

Pregătește-te din timp

Dacă ai decis că în weekend vei petrece o după-amiază de spa chiar la tine acasă, asigură-te că nu ai alte planuri stabilite în prealabil și că ai tot ce îți trebuie pentru această experiență. Nu vrei să-ți strici ziua de relaxare pentru că îți lipsesc anumite elemente, nu-i așa?

Prin urmare, fă-ți o listă cu tot ce ai nevoie: instrumentele pentru manichiură și pedichiură, produsele exfoliante și măștile (sau ingredientele din care să îți prepari unele pe loc), cremele sau uleiurile hrănitoare,  săculeții pentru baie (cei de la Bijin cu yuzu și tărâțe de orez au efect puternic antioxidant și anti-aging și acționează împotriva oboselii), un halat, papuci, lumânări parfumate sau o lampă de aromaterapie și o muzică adecvată.

Creează o ambianță potrivită

-   În ziua respectivă, lasă telefonul deoparte și eventual pune-l pe silențios. Nu doar corpul are nevoie să se destindă, ci și mintea. Privitul obsesiv în telefon și petrecerea timpului pe rețelele sociale sau citind e-mail-uri pentru serviciu nu se pot numi relaxare.

-   Coboară jaluzelele sau trage draperiile, apoi aprinde lumânările parfumate sau lampa de aromaterapie (poți folosi uleiuri care induc o stare de bine, precum cel de portocale, de lămâie sau de santal) și pornește playlist-ul cu muzica ta de relaxare. 

-   Aranjează-ți instrumentele și produsele de îngrijire și toarnă-ți un pahar cu vin sau o altă băutură care îți place. 

-   Pregătește cada, lăsând să curgă apa caldă peste unul dintre săculeții pentru baie Beauté de la Ibbeo, de exemplu, aceștia eliberând arome care te ajută să te relaxezi și să te revigorezi psihic.

Începe-ți ziua de spa la tine acasă

-   Mai întâi, întinde-te pe pat și masează-ți ușor tot corpul cu o perie moale, pentru a îndepărta celulele moarte și a activa circulația. Dacă vrei să treci peste acest pas, mergi direct în cadă și folosește ca exfoliant unul dintre săculeții pentru baie, care conțin diverse mixuri de plante și uleiuri (tei, mentă, tărâțe de orez, ulei de fenicul etc.). De exemplu, săculeții pentru baie cu ceai verde și tărâțe de orez de la Bijin exfoliază prin conținutul de sare de la Marea Moartă și conțin antioxidanți cu efect anti-aging și antiinflamator.

-   Aplică apoi pe față o mască de argilă sau altă mască preferată de tine, după care rămâi relaxată în cadă, ascultând muzică.

-   După ce îți dai jos masca, ieși din cadă și te usuci, aplică pe față și pe corp cremele sau uleiurile hrănitoare preferate, prin masaj ușor. Întinsă pe pat, îți poți face și un masaj uscat al scalpului.

-   La final, fă-ți manichiura și pedichiura și aplică un lac de unghii.

 

Indiferent cât timp poți dedica pentru ziua ta de spa în propria casă, fie că e vorba de o oră sau de o întreagă după-amiază, e important să lași deoparte problemele de la serviciu, frământările personale și orice alte situații care te-ar împiedica să te relaxezi și să ai grijă de tine așa cum meriți. O parte importantă a gestionării stresului este învățarea de a te desprinde, fie și pentru o perioadă scurtă, de orice problemă care îți dă bătăi de cap.

În funcție de cum te simți mai confortabil, poți face toate aceste lucruri din ziua destinată relaxării în singurătate sau împreună cu o persoană dragă. Poate că îți dorești ca după-amiaza de relaxare să îl includă și pe partener și atunci puteți să împărțiți momentele de răsfăț, să vă faceți reciproc masaje și să ciocniți împreună un pahar cu vin. Sau, poți organiza această zi de spa împreună cu fiica ta sau cu o prietenă de care te simți apropiată și cu care nu ai mai avut ocazia să petreci timp împreună de multă vreme. Alegerea este doar a ta!

 

Surse:

https://goodspaguide.co.uk/features/how-to-spa-at-home

https://truemoneysaver.com/money/spend-less/spa-day-at-home-for-mom/

Lascia un commento
Contatti